ZBORURILE COSMICE NU AU NICI UN SENS

alta-planeta-400AZboruri cu nave spațiale către alte stele, cucerirea altor lumi, planete îndepărtate incredibil de frumoase… ni se tot inoculează ideea, că în viitorul nu prea îndepărtat omul va porni să zboare spre alte stele, așa cum acum zburăm dintr-o țară în alta, vom zbura, către o altă planetă care va conține și mai multe resurse și va fi aptă pentru viața oamenilor pământeni.

Toate acestea sunt doar o dezinformare, care are un scop ascuns: „Lăsați-ne să devorăm această planetă, lăsați-ne să facem tot ce vrem noi cu ea, s-o stoarcem de resurse, s-o umplem cu mizerie și să-i degradăm solurile prefăcându-le în pustiuri, pentru că în curând vă vom da alte planete, mai bune, mai frumoase, mai bogate…”

Cu părere de rău trebuie să vă spun însă că acestea sunt doar niște vise nerealizabile, o manipulare și un mare neadevăr. Zborurile cosmice așa cum sunt ele privite acum, adică cu nave care ating viteza luminii și zboară oriunde de la o planetă la alta este nu o utopie, ci mai degrabă o ușă desenată pe un zid. O ușă prin care nimeni nu va trece nici când. De aceia noi, toți oamenii, trebuie să avem grijă de această planetă, pe care ne trăim viața, pentru că o altă planetă nu vom avea. O ALTĂ PLANETĂ NU VOM AVEA!

Noi altă planetă nu vom avea, pentru că noi suntem legați de această planetă mult mai mult decât s-ar putea crede!

„Această planetă este leagănul civilizației noastre, a zis cineva cu mare fast, eu doar trebuie să adaug… și tot ea va fi și sicriul ei… Aceasta pentru că noi visăm la călătorii spațiale, fără a privi sub picioarele noastre!”

DAR ZBORURILE COSMICE NU AU NICI UN SENS!

Nici o resursă minerală sau de altă natură, alte lucruri și obiecte prețioase, oricât de scumpe nu ar fi, nu pot justifica o așa pierdere de energie, timp și resurse, nu poate răscumpăra faptul de a fi adusă de la o așa depărtare. Nimic din acestea nu va putea impulsiona zborurile spațiale la distanțe cosmice. Aceasta ca să vă dau un exemplu, ar fi cum ai pleca din București spre Sahara pentru a aduce un degetar de apă. Sau altfel spus: să călătorești până la Polul Nord în căutarea lui Moș Crăciun într-o săniuță de copii, trasă de Azorel, câinele vecinilor.

Scriitorii de SF sar repede și ne dau repede un alt motiv: Răspândirea civilizației! Scopul suprem al Omenirii este răspândirea civilizației în întreg Universul! ( Ce tare sună!) Astfel strigă, sau ar putea striga ei.

Ei bine, aceasta, cu răspândirea civilizației noastre în întreg Universul este o glumiță, bună de tot. Pentru că oricum nu ai da, nu avem ce răspândi. La momentul actual avem, pe Pământ, foame, războaie, atacuri teroriste și o natură devastată. Iar în viitor nu ne așteaptă nimic bun, după toate aparențele, am indicat aceasta la capitolul 6: „Când va veni Apocalipsa?”.

Da, ar fi poate un motiv real pentru călătoriile spațiale: Primirea de informație. Dar informația de asemenea poate fi primită și transmisă prin diferite alte moduri: De exemplu prin unde electromagnetice, radio, etc. studierea spațiului cu telescoape și antene ar putea da roade. Stabilirea contactelor cu alte civilizații s-ar putea face și prin metode care țin de fenomenele PSI, de felul chaneling-ului, sau a călătoriilor astrale, care la sigur în viitor vor putea fi explicate și utilizate de știința umană.

antenna-300Pentru a-i răspândi pe Beethoven și Goethe, Mozart și Balzac, Lenin, cu toate lucrările sale în 50 de volume, avem nevoie doar de o aparatură puternică și niște antene îndreptate spre cer.

Pentru adepții teorii de însămânțare a Universului (pangerminalism) pot adăuga că și pentru însămânțarea întregului Univers nu avem nevoie de a părăsi planeta noastră: Putem trimite niște mici corăbii cu semințe umană, care ar putea fi automat activate la aterizarea pe planeta predestinată.

precedenta
urmatoare
Reclame