DESPRE MUNCA CARE NU L-A CREAT PE OM

ancestor-300Ceia ce nu ia în considerație teoria evoluției omului creată de Charles Darwin este faptul că societatea umană nu se comportă și foarte probabil nici, la începuturile sale antropogene nu s-a comportat ca o simplă populație de animale. Legile care ghidează societatea umană sunt și au fost complet altele, sunt legile compasiunii, a iubirii aproapelui, a cunoașterii binelui, a ajutorului reciproc și a activității în comun. Iar aceste legi, aceste calități omul trebuia să și le fi dezvoltat chiar de la început, altfel el ar fi pășit pe o cale periculoasă, fără întoarcere – calea pierderii sufletului său. Risc să fac o presupunere că trecerea de la starea animală la cea umană fără implicarea sufletului, după modelul darwinist, cu suprapopulare, cu lupta pentru supraviețuire între indivizii aceiași specii, ne-ar fi situat pe cealaltă parte a moralității umane, pe partea răului. Reieșind din aceste considerente cel mai probabil pre-oamenii au învățat să supraviețuiască colaborând unii cu alții. Ca să spunem așa moralitate înainte de toate.

O dezvoltare a teoriei evoluționiste a fost făcută de filosoful de origine germană F. Engels (1820-1895) în lucrarea sa „Rolul muncii în procesul de transformare a maimuței în om”.

Engels a înțeles faptul că teza despre suprapopulare și lupta pentru existență nu trece testul veridicității în cazul omului. Iată ce scria el: „…strămoșii noștri antropoizi erau niște animale sociabile; evident, este imposibil să-l facem pe om — cel mai sociabil dintre toate animalele — să derive dintr-un strămoș direct nesociabil…” Și Engels a introdus ideea muncii care l-a creat pe om. Potrivit lui omul muncind și-a dezvoltat mâinile, care la rândul lor au transformat corpul maimuței în corp uman.

Categoric nu se putea dezvolta societatea umană pe baza legilor evoluției speciilor din regnul animal, unde animalele duc o luptă pentru existență și supraviețuire acerbă, ca mai apoi această societate să treacă pe calea binelui și a iubirii aproapelui. Sufletul omului și coenergia sa noo-afectivă evident că s-au dezvoltat concomitent cu dezvoltarea omului.

Apoi munca. Munca, care trebuia să transforme maimuța în om presupune o pierdere de energie pe care nici o maimuță nu ar face-o așa din senin, fără o motivație puternică.

De ce totuși nu vedem nici o maimuță mergând în două picioare și muncind activ pentru ași dezvolta mâinile și creierul său? Răspunsul este ciudat de simplu: Pentru că lipsește motivația pentru care o maimuță ar face așa ceva. Și acest motiv a lipsit și acum câteva milioane de ani, atunci când maimuța s-a transformat în om. Ar trebui să fie un motiv serios pentru a pune la lucru milioane de maimuțe nu pentru o oră, nu pentru o zi, ci pe parcursul a zeci de mii de ani, pentru a putea deveni om, necăutând la pierderile de energie pe care le presupune această activitate.

Munca pentru hrană? Dar maimuțele nu aveau cunoștințe și tehnologii care puteau face ca munca să devină o activitate rentabilă din punct de vedere energetic, pentru că  munca presupune un consum crescut de energie. Deși creierul uman reprezintă doar 2% din greutatea corporala, el primește 15% din cantitatea totala de sânge din organism, 20% din cantitatea totala de oxigen și 25% din glucoza necesara întregului corp. Cel mai important „combustibil” pentru creier este zaharul sau glucoza. Creierul folosește jumătate din glucoza pe care organismul o preia, iar în situații stresante acest procent urcă pana la 90 la suta.

E nevoie de multă hrană pentru a susține un așa creier. Dacă este să fim corecți, faptul că avem un creier, care gândește, ne face mai înceți și mai slabi din cauza că el consumă multe din resursele organismului, resurse care în situații excepționale pot face diferența între viață și moarte.

 Atunci, de exemplu, când ești urmărit de un leu flămând procentele de energie folosite de creier ți-ar prinde foarte bine. Pentru că creierul și în această situație va lua 15% din efortul inimii și 20% din cantitatea totala de oxigen pe care o primește organismul.

Acest fapt ne deosebește de alte viețuitoare de pe Planeta noastră. În plus la toate aceste probleme, creierul consumă energie chiar și când nu gândește, când este în stare de repaus. Iar când procesul de gândire este intens consumul de energie atinge maximul, aproape o calorie și jumătate pe minut, ca comparație întreg organismul mergând consumă 4 calorii pe minut.

Iar uneori creierul chiar poate ajunge să fie alimentat în dauna altor organe vitale ale organismului uman.

Astfel după unele dezastre, au fost găsiți oameni în pragul morții prin înfometare. Studiile au arătat că creierul oamenilor subnutriți, ajunși la stadiul de schelet, și-a păstrat greutatea, atunci când alte organe vitale ale corpului s-au micșorat considerabil.

Deci creierul nostru primește toată cantitatea necesara de energie, chiar daca acest lucru este dăunător celorlalte organe ale corpului.

De ce oare ar introduce natura un mecanism, atât de risipitor de energie? Doar pentru dobândirea hranei?

Priviți la animalele sălbatice. Atunci când sunt în stare pasivă, de așteptare, creierul lor se deconectează, el nu consumă energie. Animalele de pradă, se știe, atunci când nu vânează, stau culcate, fără a se mișca, păstrându-și astfel puterile.

Dacă ne-am gândi și am pune cap în cap aceste date, am putea constata că există doar un motiv, care poate impune o maimuță (sau un văr al maimuței) să muncească și acest motiv este – mintea ei. O maimuță inteligentă ar avea motive îndeajuns pentru a munci. Aceasta ne demonstrează faptul că inițial s-a dezvoltat mintea maimuței, s-a produs transformarea stării animalice a minții ei, într-un psihic uman, apoi sub acțiunea motivațiilor psihice, maimuța și-a modelat prin muncă corpul într-un corp perfect uman. Și în aceasta a constat ajutorul energiei divine!

human_evolutionAcolo a avut loc un asemenea eveniment precum cel care se petrece acum în societatea umană: Copii se nasc tot mai inteligenți (și mai umani – în cazul pre-oamenilor) pe parcursul a câtorva generații, totul culminând cu trecerea la o nouă calitate – cea de om.

Încă o dată teoria noastră este întărită și de faptul că nu a fost descoperită nici o urmă a verigei lipsă – forma tranzițională (de trecere) de la maimuță la om, care potrivit ipotezei evoluției graduale ar fi trebuit să existe.

Iar apariția în același timp a două încrengături a speciei umane Homo Erectus și Homo Sapiens arată că transformarea MAIMUȚEI ÎN OM S-A FĂCUT DIN MAI MULTE ÎNCERCĂRI.

precedenta
urmatoare
Reclame