CUM SĂ COMBATEM RĂUL DIN NOI…

indian-350aSe spune că răul este răspândit peste tot în lume, dar de fapt se ascunde în fiecare din noi, răul nu este o ființă fantastică și diabolică, răul îl facem noi, oamenii, iată de ce luptând cu răul din sufletele și din mintea noastră, noi facem întreaga lume mai bună și mai luminoasă. Fiecare om poate, aidoma acestui fachir din imaginea alăturată care îmblânzește șarpele, să supună răul din sufletul său.

Există în oricare om ceva rău, ceva rebel care ne cere să acționăm contra tuturor legilor, contra tuturor oamenilor și contra bunei morale. În capitolul: „Răul din noi” al acestei cărți am denumit acest rău ca Alter-Ego.

Acel ceva rău, încearcă mereu să prea controlul asupra minții tale, atunci când tu te aștepți cel mai puțin: când ești emoționat, când dormi, ori când ești în stare semiconștientă. Pentru că atunci controlul rațiunii asupra minții scade și el, răul, își poate arăta fața sa în diferite moduri.

Probabil fiecare din noi a avut anumite momente în care a simțit cum este împins de acea fiară, pentru a face rele și a proceda contra bunilor maniere sau a tuturor legilor. Acestea apar uneori din senin în forma unor gânduri rele, a unei enervări puternice sau a unor tentații date de simțurile noastre sau chiar de prietenii noștri.

Cea mai deasă este apariția sa în forma unui acces de furie necontrolată, fobii, voci imaginate, dublarea personalității…

Și uneori cineva nefiind îndeajuns de înțelept, sau neavând putere dea rezista , neavând credință, sau din lăcomie, lașitatea pierde această luptă, devenind un om rău, pierdut pentru Dumnezeu. Devenind un ucigaș plătit, bandit, mafiot sau cum s-ar mai autodenumi ei.

Răul poate începe a crește în tine pornind de la o mică „plăcere” pe care ți-o permiți, cum ar fi răzbunarea, sau de la o „distracție nevinovată” cum ar fi luarea în derâdere, batjocorirea persoanelor din anturajul tău. Pentru că cine poate aprecia unde se termină o simplă ironie și unde începe umilirea? Cert este că acel care pășește pe calea răului el își va primi pedeapsa deoarece în Universul nostru răul este condamnat la dispariție.

Dar noi avem puterea de a lupta cu acest rău care este ascuns în noi și această putere ne este dată de energia divină a lui Dumnezeu Unicul și de setările chakrelor noastre, adică de educație, etică și moralitate. Noi putem opune rezistență și putem birui răul din noi.

Trebuie doar să fii încredințat că orice nu s-ar întâmpla, orice nu ar fi, tu nu vei deveni un om rău, tu ești omul lui Dumnezeu și urmezi legile creștine, că tu nici când nu vei acționa contra acestor principii.

Astfel trebuie să-ti programezi gândurile tale pentru ca într-o viitoare situație de criză să nu fii luat prin surprindere de răul ce va zvâcni în tine. Cu răul din noi trebuie să luptăm zilnic și fără cruțare. Energia divină ne este de bun ajutor în această confruntare. Atunci când avem un nivel înalt de energie divină noi suntem mult mai rezistenți la stresuri și la toate tentațiile perfide.

Cândva și Isus Cristos a fost ispitit cu toate tentațiile lumii noastre. Iată cum se povestește despre aceasta în Evanghelia lui Matei, capitolul 4:

  1. Atunci Iisus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de către diavolul.
  2. Și după ce a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți, la urmă a flămânzit.
  3. Și apropiindu-se, ispititorul a zis către El: De ești Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini.
  4. Iar El, răspunzând, a zis: Scris este: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”.
  5. Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe aripa templului,
  6. Și I-a zis: Dacă Tu ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: „Îngerilor Săi va porunci pentru Tine și Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbești de piatră piciorul Tău”.
  7. Iisus i-a răspuns: Iarăși este scris: „Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău”.
  8. Din nou diavolul L-a dus pe un munte foarte înalt și I-a arătat toate împărățiile lumii și slava lor.
  9. Și I-a zis Lui: Acestea toate Ți le voi da Ție, dacă vei cădea înaintea mea și Te vei închina mie.
  10. Atunci Iisus i-a zis: Piei, satano, căci scris este: „Domnului Dumnezeului tău să te închini și Lui singur să-I slujești”.
  11. Atunci L-a lăsat diavolul și iată îngerii, venind la El, Îi slujeau.

Isus a avut puterea de a rezista tuturor tentațiilor pentru că știa că puterea materială a lumii, fiind venită din bani și foloase materiale este de neegalat cu puterea care vine de la Dumnezeu, de la partea spirituală a lumii noastre. Acea putere rezistă în timp și aduce eternitate. Acea putere aduce viața veșnică în Sferele Divine, care în Biblie este denumit Rai.

Uneori noi simțim niște impulsuri de a acționa imediat și violent. Aceste impulsuri vin tot din interiorul nostru și sunt o consecință a ideilor și imaginilor pe care le-am acumulat noi de-a lungul timpului. De aceia unele persoane acționează uneori violent și imprevizibil, fără ași da seama, fără a dori acest lucru. Și mai apoi ei regretă mult această agresivitate a lor, uneori chiar întreaga viață.

Tu fii mai deștept decât ei! Privește minim de filme violente, thriller sau horror, vezi tu, filmele de comedie, de dragoste și romantice, istorice pot fi la  fel de interesante și să aducă o mare bucurie și satisfacție în viața ta fără a te programa însă negativ.

De-aceia pentru a birui răul din tine trebuie să ții cont de următoarele:

  • Să faci pace cu tine însuți, dar doar pășind pe calea binelui. Să te accepți așa cum ești, dar doar dezicându-te de vechile greșeli și obiceiuri. Dumnezeu te iartă pentru toate păcatele pe care le-ai făcut, singura condiție este să nu mai faci altele. Nu te poți accepta pe tine ca un bandit și ca un om rău, pentru că aceasta te va duce la pierzanie.
  • Să respecți cele 10 porunci, astfel tu vei merge întotdeauna pe calea cea dreaptă.
  • Dezice-te de prietenii care te sfătuiesc lucruri nedemne, rele, inumane, nu mai interacționa cu ei și fă-ți prieteni noi. Aceasta te va ajuta să rupi cercul vicios în care ai nimerit din greșeală.
  • Dacă ai făcut fapte reprobabile, păcate din orice pricină nu ar fi nu le încuia în tine, ci împărtășește-le. Le poți spune duhovnicului, soției sau prietenului, chiar unor oameni necunoscuți.  Aceasta va fi o mare ușurare pentru sufletul tău.
  • Nici un om nu este perfect. Dacă regreți cu adevărat lucrurile rele pe care le-ai făcut, te căiești din inimă și vrei să le îndrepți Dumnezeu te va ierta și astfel nu vei suporta consecințele răului făcut.
  • Iartă, acolo unde este de iertat, pentru că oricine poate greși și este omenește a greși, iar iertarea este ceia ce ne face pe noi oameni… Poți tu oare ierta cu adevărat? Poți tu oare uita ofensa ce ți s-a adus și șterge cu buretele orice urmă a dureri și a urii, ce te-a copleșit atunci când ai fost umilit de prietenul tău, sau atunci când soția sau copilul tău au făcut o faptă de care ei singuri se rușinează și le pare rău, și de care nu vor să vorbească pentru că îi doare? Pentru a ierta pe cineva adu-ți aminte cât de mult îi iubești tu și cât le dorești binele. Și încearcă a înțelege că fiecare om poate face greșeli, este omenește de a greși și de aceia greșelile trebuie iertate. Atunci când vei ierta din tot sufletul tu vei înțelege.
  • Dacă ai probleme cu soția (soțul), cu copii sau părinții încearcă și înțelege: oare aceste probleme nu vin de la tine, oare nu în tine stă pricina acestora? Pentru că ele problemele trebuie soluționate, până nu devin un ghem de probleme imposibil de descâlcit, iar cheia spre rezolvarea lor este răbdarea, înțelepciunea și dragostea.
  • Programează-te pozitiv: orice nu s-ar întâmpla tu ești un om bun care merge doar pe calea binelui, tu ești omul care crede în Dumnezeu și este ajutat de el. În orice situație nu te-ai afla ca un om bun ce ești, tu acționezi ca un om care dorește binele tuturor oamenilor și luptă contra răului.
  • Vizionează cât mai puține filme violente, horror și acțiune. Aceste filme te programează negativ.

Astea sunt regulile care trebuie respectate pentru a merge pe calea binelui și pentru a nu regreta mai târziu, în fața conștiinței tale că ai făcut multe greșeli care nu mai pot fi remediate. Tu ești acel care are voința și puterea de a alege, tu ai puterea de ați făuri singur destinul, trebuie doar să decizi corect, ținând cont de cerințele divine și atunci nici odată nu vei regreta.

 

 

 

 

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s