ÎN GOANĂ DUPĂ AUR ȘI BANI

Goana dupa aurÎn goana febrilă după aur și bani, după confort și lucruri materiale noi facem multe greșeli grave pe care mai apoi ni le reproșăm întreaga viață și nu ni le putem ierta nouă înșine.

În forfota zilelor obișnuite, când suntem preocupați doar de mâncăruri, băuturi și sex, noi nu ne îngrijim de sufletul nostru, uităm de el, de parcă nici nu ar exista, nu-i mai dăm hrană  și ucigându-l încetul cu încetul. Ba mai mult, unii contestă însăși existența sufletului scriind tratate și doctorate.

În realitatea aprigă a tinereții ne ardem visele și virtuțile primite din naștere și orbecăim prin întuneric fără a ne putea atinge scopul pentru care ne-am născut pe acest pământ, fără a ne putea transforma într-o făptură luminoasă și caldă, așa cum ne cere natura noastră divină, pe care o avem fiecare în noi.

Și atunci când nu mai avem putere, când visele noastre de mărire și  îmbogățire s-au risipit ca un  praf, când înțelegem vanitatea existenței fără de Dumnezeu și ni se  deschid ochii și noi observăm cât suntem noi de mici. Observăm câte greșeli și cât de răi am fost… Și ne îngrozim! Și sufletul nostru sare din piept strigând denunțător:

            – Nu vreau, nu vreau să fiu distrus, nu vreau să fiu dizolvat. Vreau la Dumnezeu, în Sferele Divine…

Dar nimeni atunci nu mai are puterea de a-l ajuta, de a întoarce timpul pierdut înapoi și a-i da o a doua șansă. Pentru că chiar el, sufletul, își va decide vinovăția și va hotărî dacă merită să se întoarcă pe Pământ într-un alt corp pentru a evolua mai departe sau trebuie să fie lipsit de energia divină și să se dizolve pentru totdeauna…

Să nu fii ca ei. Mai ai timp încă de ați face ordine în sufletul tău, de a mătura toate gândurile netrebnice și a șterge furia, mânia și gândurile de răzbunare. Oricât de multe greșeli nu ai făcut și oricât de multe păcate nu ai adunat Dumnezeu te va ierta. Energia divină te va ajuta. Spiritul Divin îți va da putere.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s